• Scanarea&analiza partenerilor şi aflarea principalelor avantaje şi dezavantaje;
  • Metode de influenţare la nivelul subconştientului celuilalt;
  • Training pentru limbajul trupului special pentru obiectivele dv.

Dacă vorbim de afaceri ce au legături cu contactul uman, e important să ştim de la cum să ne adresăm, până la cum să ştim să reacţionăm în cele observate la cel din faţa noastră.

CUVÂNTUL rostit acoperă un procent de numai 7% din întregul proces al comunicării! 38% reprezintă LIMBAJUL PARAVERBAL – adică intonaţia sau variaţiunile vocii, şi – de 55% este reprezentat de LIMBAJUL NONVERBAL – gesturi, mimică, poziția trupului.

Aşadar nu că nu ar fi important ceea ce spunem, dar contează foarte mult şi cum o spunem şi ce transmitem dincolo de cuvinte, cu mimica noastră! Desigur nu vorbim aici doar microexpresii, deşi şi acestea au o importanţă majoră în limbajul nonverbal; însă prin citirea trăsăturilor faciale vom putea descifra omul dincolo de mesajele pe care vrea să le transmită prin mimică, vestimentaţie ș.a.m.d deoarece expresiile ţi le poţi controla, dar forma nasului, a ochiului, nu ţi-o poţi modifica la fel de uşor.

Vom ştii în primul rând ce e important pentru cel din faţa noastră, cum să ne adresăm lui pentru a-l face să se simtă confortabil cu ceea ce îi prezentăm, şi cum să ne ajutăm de micile detalii ce vor face diferenţa. E important să ştim şi pe ce scaun îl punem, în ce fel de încăpere să îl primim, din ce pahar îi dăm să bea, când şi cum să îi ridicăm din sprânceană în timp ce punctăm anumite lucruri, cât de mult să îl ţinem în picioare etc.